fbpx
Budismul Zen
Budismul Zen
09.03.2018 | Asociația Română de Shiatsu | Cultură

În esenţa sa, Zen-ul este arta de a înţelege adevărata natură a propriei fiinţe şi indică drumul de la servitute la libertate.” – Daisetz T. Suzuki

Zen – în ziua de astăzi, acest cuvânt atât de scurt s-a banalizat în asemenea măsură încât a ajuns să fie folosit în orice context, de la învăţarea utilizării internetului până la asigurarea avansării în lumea afacerilor. Dacă s-ar rosti în întregime, budismul Zen, poate că nu ar mai fi folosit atât de abuziv.

Zen e o şcoală filozofică japoneză a carei origine se găsește în doctrina chineză chan. Filozofia Zen a fost introdusă în Japonia de călugărul Eisai (1141-1215), care aparţinea şcolii de gândire chineză Linji (Huang-Long), şi prin Dogen (1200-1253). Învăţătura Zen nu este o dogmă ci o cale de limpezire şi elevare a conştiinţei. Cunoscut în antichitate ca fiind şcoala inimii luminate, poarta către sursă şi comunicarea directă de la o minte la alta, ce are o acţiune directă asupra minţii omeneşti pentru a percepe esenţa sa şi împlinirea prin iluminare.

În Zen nu există răspunsuri corecte şi răspunsuri greşite. Rostul povestirilor şi aforismelor este să ne determine să ne punem mintea la contribuţie, să o facem să lucreze, tot aşa cum, practicând un exerciţiu fizic, ne facem corpul să lucreze. Dacă ne vom ocupa un timp relativ lung cu lămurirea unora dintre problemele Zen care nu au răspuns exact, vom descoperi că suntem capabili să ne facem mintea să meargă pe făgaşe necunoscute până acum, şi că ajungem treptat să stăpânim puteri noi de înţelegere a aspectelor vieţii. În alte cuvinte, ne vor extinde orizonturile mentalului.

Zen-ul este răspândit peste tot în Orient, mai ales în Japonia şi China. Scrisul unei poezii, caligrafia, pictatul, ceremonia ceaiului, trasul cu arcul şi multe altele, reflectă Zen-ul. Astfel maestrul ceremoniei ceaiului pare să nu mai ajungă să-l toarne, caligraful îşi dedică timpul aranjării pensulelor sau arcaşul face mişcări convingătoare cu arcul, dar pare că a uitat să-şi atingă ţinta, făcându-ne să credem că nu-i pasă dacă o va atinge sau nu. Ca în cele din urmă caligraful realizează o pagină frumoasă şi armonioasă, iar arcaşul îşi atinge ţinta. Dincolo de fiecare artă, ca şi în cazul artelor marţiale, se află o filozofie, ea fiind o parte integrantă a procesului de învăţare.

Există în Zen aşa numitele koan-uri, mici versuri sau povestioare care aparent nu au nici o logică imediată, dar care au rolul de a obliga mintea să se mişte. Aceste koan-uri nu au răspunsuri exacte. Tot ceea ce se poate face este să se mediteze pe marginea lor, iar după un timp se va percepe esenţa koan-ului. În Zen nu există răspunsuri corecte sau greşite. Nu trebuie să se răspundă la întrebări, ci în schimb acestea trebuie bine înţelese.

„Reflexia luminii pe suprafaţa apei se mişcă neîncetat. Totuşi luna străluceşte şi nu pleacă nicăieri; ea stă, dar se mişcă.”

Râul nu curge niciodată înapoi. Apa curge, curge, dar luna nu se mişcă. Mintea trebuie să fie ca luna, în vreme ce corpul şi timpul se mişcă neîncetat ca apa râului. Zen-ul trebuie trăit aici şi acum. Zen-ul este activ, înseamnă mereu acţiune, aici şi acum.

Pentru a practica Zen, trebuie să se adopte o poziţie a corpului corespunzătoare, poziţie denumită Za. Deci postura Zazen este aşezarea corectă, este condiţia normală a corpului şi a minţii: linişte, echilibru, armonie. Respiraţia are de asemnea o importanţă deosebită în practica Zazen-ului. Atunci când postura corpului este corectă şi respiraţia este corectă şi naturală. Ea trebuie să fie tăcută, naturală, niciodată forţată şi întotdeauna la fel. Mintea trebuie golită de orice gând realizându-se vacuitatea universală.

Zazen-ul înseamnă a deveni intim cu tine însuţi, o călătorie lăuntrică în care se realizează armonizarea cu viaţa universală ce ne permite să descoperim veritabila forţă a vieţii din interiorul nostru. Nu este nici tensiune, nici relaxare. Doar libertate adevărată şi armonie, forţă şi înţelepciune; SATORI – trezirea din starea de dependenţă faţă de nevoile vieţii cotidiene. Nu se poate practica Zazen-ul în mod conştient, ca pe ceva dorit. În Zen nu există scop. Cine practică Zen doar pentru a obţine ceva, ei sunt departe de adevărata cale a iluminării.

Zen-ul reprezintă modalitatea tipic japoneză de a privi lumea aşa cum este ea în realitate, folosind în acest scop o minte neînlanţuită de gânduri sau sentimente, o minte deschisă, fără judecăţi preconcepute. În Zen, ţelul îl constitue obţinerea iluminării iar calea aleasă este cea a meditaţiei.

Vântul aprig făcea să fâlfâie flamura de pe templu sub privirile a doi călugări, care au început să se contrazică. Unul spunea că flamura se mişcă, iar celălalt că vântul. S-au tot contrazis pâna ce a venit maestrul lor care le-a zis: „Nu vântul se mişcă, şi nici flamura. Mintea voastră este cea care se mişcă.