În 2013 am avut deosebita ocazie să asistăm la ultima demonstrație de ceremonia ceaiului condusă de maestra Kazuko Diaconu Yamaguchi.

Ceremonia ceaiului a jucat un rol important în viaţa culturală şi artistică a Japoniei timp de mai bine de 400 de ani. Această artă este mai mult decât un ceremonie a ceaiului, este un mod de disciplinare a sufletului. Esenţa ceremonialului este de natură spirituală şi presupune o anumită stare sufletească din partea participanţilor. Cei ce se adună să ia parte la ceremonial trebuie să se debaraseze de problemele vieţii cotidiene pentru a petrece clipe de linişte într-o atmosferă calmă.

China a fost patria ceremoniei ceaiului iar Japonia a perfecţionat-o şi i-a conferit sobrietatea şi rafinamentul unei arte adevărate. Chanoyu a apărut şi s-a dezvoltat într-o strânsă legătură cu ikebana, aranjamentul floral nelipsind de la ceremonialul ceaiului.

Între anii 1422-1502, preotul budist Murata Juko (Shuko) a botezat ceremonia ceaiului „chanoyu” şi a stabilit principiile ei punând accentul pe aspectul spiritual. Chanoyu a fost completat de marele maestru Sen-no-Soyeki (Rikyu) care a conferit un caracter specific japonez, perfecţionându-l până la artă, forma în care se găseşte în zilele noastre.

Calea ceaiului se numeşte Sadō sau Chadō. Ritualul ceremoniei ceaiului este o trăire rafinată care necesită un deosebit simţ estetic, iar atunci când este bine stăpânită ajunge să nu mai fie o simplă petrecere a timpului ci una din căile autocunoaşterii. Arta ceaiului este cultul frumosului, este o taină a armoniei şi purităţii, este arta să ascunzi frumosul ca să fie descoperit, să laşi să bănuie numai ce nu îndrăzneşti să destăinui. Atmosfera ceremonialului este mai mult decât religioasă, este una de căldură sufletească, o anumită căutare a odihnei şi liniştii, o detaşare de cotidian, dar fără ca aceasta să implice o evadare din realitatea imediată. Toate acestea ajută la purificarea sufletului, la atingerea simplităţii, oferă o stare tonică, binefăcătoare.

Pentru buna desfăşurare a ceremoniei ceaiului trebuie îndeplinite o serie de condiţii estetice legate de ustensilele, îmbrăcămintea participanţilor şi încăperea unde se desfăşoară ceremonia. În ceainărie trebuie să domnească o curăţenie desăvârşită. Vechimea ustensilelor e o condiţie care trebuie respectată, nimic nu trebuie să pară nou cu excepţia vasului de bambus şi a şerveţelul pentru şters care trebuie să fie de un alb imaculat. Culorile şi forma ustensilelor nu trebuie alese la întâmplare. Frunzuliţile din care se prepară ceaiul conţin uleiuri eterice, cofeină, tanin, teofilină, care în cantităţi moderate au un efect tonic asupra organismului. Calitatea frunzelor de ceai este evaluată în funcţie de poziţia lor pe tulpină.

Ţinuta vestimentară a participanţilor trebuie să aibă culori simple, şi să fie curate. Mişcările corpul de asemenea trebuie să fie armonioase, strict calculate, liniştite, pline de calm interior. O deosebită importanţă are felul de a saluta, de a se aşeza, de a turna ceaiul în ceşti, felul în care trebuie să se ţină ceaşca, etc. Principiile ceremoniei cer participanţilor să admire doar camera, aranjamentul floral, dar niciodată kimonoul celorlalţi, deoarece ei trebuie să se detaşeze de orice notă de egoism.

Atunci când omul tinde să realizeze ceva, când acţionează pentru un anumit scop, există totdeauna mai multe metode, dar metoda cea mai bună este aceea care se dovedeşte a fi şi cea mai graţioasă.